Vineri, Octombrie 23, 2009, 02:48 AM 

MACHETA BIJUTERIE - BMW E30 M3 1987
     media: 4.94 din 16 voturi

Macheta in cauza este o replica la o scara de 1:18, adica 26 cm, a unui BMW E30 model M3 Sport Evolution, Coupe, an 1987. Caroseria este metalica si cantareste circa 1 kilogram.
Am fost uluit - ESTE O BIJUTERIE cum nu va puteti inchipui. Absolut totul este de calitate maxima - materiale, detalii, imbinari si finisaje impecabile.
Mai multe foto pe http://tomghegetzel.ablog.ro

Duminica, Octombrie 18, 2009, 07:26 PM 

NEW STREET SHOOTING
     media: 4.94 din 16 voturi

SCURT PLAN DE INTRETINERE

INSPECTIE la fiecare
10.000 KM sau ANUAL

- ULEI SI FILTRU DE ULEI - la 5.000 km daca exploarea se face preponderent in trafic urban, pe distante scurte, iesiri la munte, strazi prafuite.
- SE VERIFICA (primavara) - parghiile de actionare a sistemului de alimentare (uzura si lubrifiere); placute de frana, saboti si frana de mana ; coroziunea caroseriei; se curata si se ung sinele trapei; articulatiile de la directie, suruburile si lichidul de servodirectie ; intinderea tuturor curelelor; functionarea consumatorilor electrici.

INTRETINERE la fiecare 20.000 KM sau la 2 ANI
- SE SCHIMBA - uleiul, filtrele ulei, aer, benzina si bujiile.
- SE VERIFICA - jocul si reglajul supapelor; intinderea si starea tuturor curelelor; inlocuirea lichidului de racire; scurgeri la radiator; reglarea relantiului, parghiile sistemului de alimentare; neetanseitati la traseul de esapament; scurgeri de ulei la motor; inlocuirea lichidului de frana; conductele si furtunele de vacuum, ambreiaj, frana si de combustibil; burdufurile planetarelor; uleiul din cutia de viteze si diferential; burdufurile casetei de directie si jocul bieletelor de directie, capetelor de bara si pivotilor; starea jentilor pe interior; verificarea tensiunii si lichidului din baterie.

LA FIECARE 60.000 KM

- SE SCHIMBA - uleiul din cutia de viteze si din diferential.
- SE VERIFICA - jocul rulmentilor rotilor din fata si spate; functionarea sondei Lambda de la catalizator; starea discului de ambreiaj; compresia motorului.

LA FIECARE 80.000 KM

- SE SCHIMBA - cureaua de distributie (cel putin o data la 4 ani) si sonda Lambda (daca aveti catalizator).

ATENTIE !!!

Acest model nu mai este fabricat de aproape 20 de ani! In plus, aceste masini au fost exploatate la
maxim de romani si in Romania! Deci, INSPECTIA SI INTRETINEREA TREBUIE FACUTE IN MOD CONTINUU! Verificati cat mai des toata masina, dar in special tot ceea ce tine de frane, directie, instalatie electrica , ambreiaj, suspensii, motor. In cazul unei defectiuni, remediati-o cat mai repede si schimbati, pe cat posibil, cu piese noi - pe diversi producatori sau pe orginal! Pentru aflarea codurilor consultati www.realoem.com. Modelul E30 a intrat deja in sectiunea "Archive"!

Joi, Octombrie 8, 2009, 04:54 PM 

WILD BLACK BEAUTY
     media: 5.00 din 15 voturi

Reamintesc "farmecele" lui
"Black Beauty":

Marca: BMW
Model: E30, 320i, Coupe
Anul: 1986
Motor: 1976 cmc,
LE-Jetronic, tip 206ED
Cilindri: 6 in linie
Combustibil: Benzina
Putere: 95 kw, 129 CP
Consum: ~ 9-15% (a/o)
Jante: BBS 15", 4 prez.
Anvelope: Dunlop SP 01
195/60 (fata) si 65 (spate)
Strut bar: fata/spate
Bara stabi: fata/spate
Suspensie: Bilstein Gas (B4) cu arcuri stock
Scaune: Sport din piele

Vineri, Septembrie 25, 2009, 04:28 PM 

MANUAL DE REPARATII E30 (Seria 3 - 1982-1990)
     media: 5.00 din 15 voturi

Pentru cei care nu stiu inca, pe piata exista un manual de intretinere si reparatii pentru E30, in romaneste, pentru variantele produse intre anii 1982-1990.

Editura KSI - Colectie Manuale Auto
Autor: H.R.Etzold, 266 pagini, Anul apartitiei: 2004

Trateaza urmatoarele variante de motorizare: 324D (98CP), 324TD (115CP), 316 (90CP), 318i (105CP), 318i KAT (113CP), 320i (125CP), 320i (129CP), 320i KAT (129CP), 323i (139CP), 323i (150CP), 325e KAT (122CP), 325e KAT (129CP), 325i (171CP), 325i KAT (170CP), 316i KAT (102CP), 318is (136CP).

Pret: 55 lei www.manualeauto.ro

Alaturat sunt prezentate cele trei variante de motorizari pentru 320i. "Black Beauty" are varianta LE-Jetronic, dupa 1985, cu 95 kw (129 CP) cu un cuplu maxim la 4.000 RPM.

Joi, Septembrie 24, 2009, 06:52 PM 

'BLACK BEAUTY' ARE SUFLET DE MUSTANG
     media: 5.00 din 16 voturi

Nu va speriati! Fotografiile sunt doar niste trucaje in Photoshop!

Dar, sincer, ma gandesc serios la o astfel de modificare :) Stiu ca poate parea o "infamie", dar ma bate demult gandul macar sa simulez cum ar arata cu o grila schimbata de Ford Mustang!

Ce parere aveti?
Astept comentariile voastre!


Apropo, daca are cineva, cumpar emblema Mustang (Running Pony Front Grill). Ma intereseaza modelul original din metal, cromat, cu sistem de prindere, din anii 1970 sau anii '87-'93 (ambele cu surub). Ofer 50 euro.
tom.ghegetzel@gmail.com

De asemenea, daca ma puteti ajuta cu sfaturi, caut o solutie respectabila pentru montarea Calutului pe grila din fata.

Daca aveti propuneri sau solutii "home made", astept comentarii.
Multumesc!

Luni, Septembrie 21, 2009, 05:11 PM 

POMPA DE BENZINA PE MOARTE...
     media: 5.00 din 17 voturi

Am reusit sa-mi curat injectoarele cu ultrasunete asa cum mi-am propus in topicul de mai jos. Dar, pe sistemul "repari una se strica alta", am constatat o alta defectiune... Pompa de bezina este pe moarte! Mai exact, am masurat presiunea pe furtun inainte de a intra in rampa de injectoare. REZULTAT - 0.9 BAR, in loc de 3 sau macar 2 bar! Deci acum stiu sigur de ce nu prea trage masina pana la 3.000 ture - trebuie schimbata pompa de bezina cu una noua! Asa cica se explica si consumul mare... Adica, lipsa de putere a pompei este suplinita prin amestecul reglat din debitmetru pentru un mers aparent normal al motorului. Dar, din lipsa de putere si demaraj, soferul tinde sa calce accelaratia mai tare decat este necesar si sa schimbe vitezele dupa 3.000 rpm, cand sare mult consumul!

M-am interesat - pompa BOSCH universala de 3 BAR - 420 lei (doar pompa, fara amortizorul de pulsatii care se vede si el in imaginea alaturata, intre pompa veche si cea noua). Pentru cei care nu stiu sigur, pompa de benzina este electrica si se afla sub masina, in stanga spate (se aude cum fasaie cand pui contactul), si nu in rezervor cum spun unii...

IMPORTANT. O pompa de benzina trebuie sa bage o presiune 3 BAR, iar regulatorul de presiune din capul rampei de injectoate trebuie sa tina 2,5 BAR. Coduri pe original> Pompă benzină 3 BAR (16141178751), Amortizor pulsaţii (16121178035), Regulator presiune 2,5 BAR (13531722039).

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

SERVICE. Revenind la curatarea injectoarelor cu ultrasunete, va spun ca operatiunea a fost executata intr-un mic service, dar de calitate - MALIV SERVICE, aflat in Bucuresti (din Bd. Stefan cel Mare, intrati pe str. Lizeanu, apoi prima la stanga dupa OMV pe str. Pargarilor la nr.71bis, aflat pe dreapta, cu usi maro). Detalii pe www.autodiagnoza.ro Cu totul, demonatre-curatare-montare, a durat intre orele 9-13, iar pretul - 6 x 40 = 240 lei (curatarea) + manopera D/M - 70 lei. Total 310 lei. La capitolul diagnoza, trebuie mentionat ca acest mic service este foarte cunoscut prin faptul ca da de cap unor defectiuni greu de depistat in alte service-uri mari... Din pacate, E30 (L-Jetronic, cu delcou sub galeriile de admisie) nu stie diagnoza...

DEMONTARE INJECTOARE. In pofita asteptarilor mele, operatiunea a fost destul de simpla. Scos mufe injectoare, scos 4 suruburi fixare rampa injectoare, eliberat furtunuri pentru a face loc, scos cleme injectoare, ridicat usor rampa cu tot cu injectoare (atentie presiune benzina pe sistem), pentru a nu ciupi sau a nu pierde ganiturile o-ring aflate la ambele capete ale injectoarelor. Starea injectoarelor se poate vedea "ochiometric" prin analizarea sitelor aflate in capul injectoarelor pe unde intra benzina. Dupa ce se scot garniturile, injectoarele se curata putin cu o perie de mizerie pe exterior si sunt gata de curatare cu ultrasunete.

OPERATIUNE. Procesul este unul simplu, nu asa complicat cum ma asteptam - cele 6 injectoare se introduc intr-o baie (tip friteuza ) cu o solutie speciala si se lasa la "fiert/vibrat" doua cicluri, in total 2 ore. Apoi cu un compresor de aer sunt "suflate", doar in sens invers, dinspre capul pe unde iese benzina, spre cel pe unde intra. Acum sunt gata de montare inapoi.

MONTARE. Inainte de montarea injectoarelor ungeti cu putina vaselina garniturile o-ring pentru a intra mai usor si mai sigur in rampa si in chiuloasa, fara a exista riscul de a se ciupi sau crapa prin fortare. In prima faza, intruduceti pe rand fiecare injector in rampa si puneti siguranta. Apoi, introduceti injectoarele in chiuloasa si fixati rampa prin cele patru suruburi. Inainte de monta furtunurile desfacute, verificati-le de crapaturi sub coliere sau pe traseu - inlocuiti-le sau etansati crapaturile cu banda izolatoare. Puneti mufete si porniti motorul. S-ar putea ca cei din service sa va indice un set de reglaje pentru debitmetru si timpul de deschidere a injectoarelor - circa 100 lei. Eu nu am putut sa le fac deoarece trebuie sa schimb mai intai pompa de benzina!

EFECTE. Dupa curatarea injectoarelor cu ultrasunete am simtit o oarecare imbunatatire a acceleratiei si a modului in care se aude si raspunde motorul, dar nu asa de spectaculos cum m-as fi asteptat... Poate si pentru faptul ca m-am cam deprimat dupa ce am aflat ca pompa de benzina e pe moarte... Oricum, nu regret operatiunea si banii dati - barem am taiat-o de pe lista si mi-am scos din cap injectoarele! La varsta ei trebuia sa le curat, mai devreme sau mai tarziu...

PS> Ma simt dator cu noi precizari... Dupa cateva "drive test" printr-un trafic mai liber, unde am putut sa o calc mai in voie, pot spune ca am simtit MAREA DIFERENTA fata de cum era inainte de curatarea injectoarelor! Motorul este mult mai linistit, mai "quiet", mai putin zgomotos - si nu doar la relanti, ci si pe la 5.000 de turatii. Inainte urla de parca ziceai ca merg cu 200 km/h, si abia daca eram pe la 70... In plus trage mult mai bine! Acum, pedala este mult mai precisa, acceleratia mai rapida si mai soft in acelasi timp! Ma pot juca mai mult cu frana de motor (acceleratie-deceleratie), in viteza 2-3, intre 2.000-3.000 de ture - merge mult mai lin, iar cand o calc raspunde mult mai repede si mai sigur, fara a urla din toti bosogii... De asemenea, scaderea turatiei sub relanti si balbaielile la "frana + schimbare viteza" au disparut !

Marti, Septembrie 15, 2009, 04:18 PM 

CURATARE INJECTOARE CU ULTRASUNETE
     media: 5.00 din 15 voturi

M-am hotarat sa aduc o noua imbunatatire care trebuia facuta de mult si care sper sa o aduca la viata definitiv pe "Black Beauty". In ciuda reparatiilor majorare pe le-am facut, tot nu-mi place cum trage si cum respira pe sosea... Ba chiar parca e mai lenesa cu fiecare an.... Singurele cauze pe le-am identificat ca ar mai putea fi injectoarele infundate si/sau pompa de benzina si/sau regulatorul de presiune din capul rampei de injectoare. Asa ca, in cel mai scurt timp, voi curata injectoarelele cu ultrasunete. Am si gasit unde in Bucuresti - www.autodiagnoza.ro - 40 lei / injector + manopera demontare/montare 60-80 lei.

In urma cu circa 2 ani, am folosit bine cunoscuta "solutie de desfundat injectoarele" care se gaseste prin toate benzinariile, dar nu mi s-a parut o mare diferenta... In multe locuri am citit insa ca, solutiile se folosesc pentru intretinerea injectoarelor, pentru mentinerea lor in stare buna. Dar la ursoaica mea de 23 de ani... inclin sa cred ca trebuie ceva mai "strong"!
Voi posta impresii imediat dupa operatiune!

Pana atunci insa, redau mai jos cateva indicii care ar putea insemna ca aveti injectoarele infundate. Multe dintre simptomele de mai jos le regasesc la "Black Beauty"... (cele cu rosu)

"Problemele generate de funcţionarea defectuoasă a unui injector sunt multiple – porniri grele la rece şi la cald sau chiar imposibilitatea pornirii, ezitări in momentul accelerării, lipsa de putere a motorului, cuplu motor scăzut, consum ridicat de combustibil, relanti instabil si neregulat, emisii de noxe peste limita normală, avarierea convertorul catalitic şi a senzorul lambda." (www.curatare-injectoare.ro)

DE CE CURATARE CU ULTRASUNETE?

Există două modalităţi de curăţare, defapt una de curăţare şi testare şi una de întreţinere. Injectoarele se pot efectiv curăţa şi testa doar dacă sunt demontate de pe motor; ele sunt montate pe un echipament specializat de testare şi diagnoză unde sunt verificate înainte şi după un ciclu de curăţare cu ultrasunete. Injectoarele se pot curăţa (întreţine) prin nedemontarea lor de pe motor, alimentând motorul cu o soluţie agresivă faţă de depunerile care se doresc îndepărtate şi funcţionarea acestuia, timp limitat, la turaţia de mers în gol. Din păcate nu se poate “măsura” precis rezultatul acestei operaţiuni, nu se pot depista defecte de solenoid, nu se poate verifica atomizarea fluxului de benzină pulverizat de injector, nu se poate verifica tipul şi corectitudinea fluxului, nu se pot face măsurătorile volumetrice şi nu se pot compara volumele de combustibil livrate de injectoare, care pot să difere în proporţie de max. 4%. (www.curatare-injectoare.ro)

Duminica, Septembrie 6, 2009, 05:45 PM 

MONTAJ INELE CEASURI DE BORD
     media: 5.00 din 15 voturi

Exista doua tipuri de inele de ceasuri de bord - din aluminiu lucios (150 lei) sau din plastic cromat (120 lei). De preferat sunt cele din aluminiu pentru ca se fixeaza mult mai bine, sunt mai finute, numai ca se gasesc mai greu. Va prezint mai jos montajul celor din plastic, mai late, dar de o calitate mai indoielnica si cu un montaj mai "special". Operatiunea este simpla, dar este necesara multa atentie si rabdare la montarea inelelor pentru ca se pot sparge (plastic) sau se pot deforma (aluminiu). Ceasurile trebuie date jos si demontate. NU INCERCATI SA SCOATETI DOAR GEAMUL PENTRU CA IL VETI SPARGE!

PASUL. 1. SCOATETI CEASURILE DIN BORD sau, si mai bine, cumparati un alt set de ceasuri second-hand (100-150 lei). Dati volanul jos si tablita de sub ceasuri care este prinsa pe interior, pe sub bord, prin doua piulite rotunde, mari si groase. Apoi dati jos cadrul din plastic care acopera ceasurile pe margine (2 suruburi sus si 2 jos). Apoi scoateti suruburile de fixare (tijele laterale) si impingeti ceasurile afara, bagand mainile pe sub bord si fortand cu grija. Deconectati cele doua sau trei mufe - alba (stanga), albastra (dreapta) si, daca aveti OBC, galbena (mijloc jos). Fiecare mufa are o clema de siguranta care trebuie ridicata inainte de scoatere. Apoi fortati putin si scoateti ceasurile afara.

PASUL 2. DESFACETI CEASURILE. Dupa cum se vede in prima imagine, pe spatele ceasurilor, pe margine, exista 8 suruburi + 1 (centru) care trebuie scoase. Apoi desfaceti amsamblul in doua parti - capacul cu geamul ceasurilor si ceasurile cu mecanismul aferent. Fortati cu grija in partea de mijloc jos, sub mufa galbena sau intre ceasurile mari, deoarece acolo exista un contact cu mai multe lamele care sunt bine infipte in contactele "mama" de pe capac. Lasati ceasurile deoparte si concentrati-va pe capacul cu geam.

PASUL 3. MONTATI INELE PE INTERIOR. ATENTIE ! - Nu incercati sa scoati geamul deoarece este sudat electric prin puncte si se va crapa la prima incercare de a-l desprinde. Inelele se vor monta cu mare atentie pe interior. Introduceti o parte inel pe gaura corespunzatoare apoi, foarte incet, prin ovalizare in trepte, impingeti putin cate putin si restul inelului pana cade in interior. Cele mici le puteti introduce prin cercurile mari, dar cu grija sa nu zgariati geamul. Apoi, cu degetele pe interior, trageti in sus inelul si fixati-l pe buza gaurii. Inelele din aluminiu au o buza mai lata si se fixeaza prin indoirea acestei buze pe interior, cu un obiect dur, conform instructiunilor de pe ambalajul inelelor.

De calitate putin mai slaba, inelele din plastic pot avea o formă o forma "aproape rotunda", deci nu va puteti baza pe fixarea lor doar cu cele patru picioruse aflate pe margine. Inelele pot fi usor deformate din fabrica si vor avea un oarecare joc in gaura de ceas, deci vor cadea inainte de a monta ceasurile sau la prima groapa... Din acest motiv trebuie se le lipiti margine cu foarte putin super-glue sau cu orice alt adeziv. ATENTIE MARE insa pentru ca aveti mari sanse sa mudariti DEFINITIV geamul pe interior, deoarece surplusul de adeziv se va prelinge foarte repede! Operatiunea de lipire va fi mai greoaie si migaloasa, dar mai fara riscuri, daca veti folosi niste scobitori ascutite. Adica, pe varful unei scobitori puneti o picatura de super-glue, eliminand surplusul prin atingea unei hartii, si abia apoi incepeti sa lipiti, "milimetru cu milimetru", marginile inelului. In timpul operatiunii, puneti capacul ceasurilor in picioare, asa cum le vedeti la volan dar pe cealalta parte, pentru a reduce riscul prelingerii vreunei picaturi. Asigurati-va ca adezivul s-a uscat!

PASUL 4. ANSAMBLATI CEASURILE. Inainte de a ansambla ceasurile la loc, nu uitati sa stergeti bine, cu o carpa uscata de bumbac, urmele lasate cu degetele pe partea interioara a geamului. Puneti usor capacul peste ceasuri si asigurati-va ca lamelele din capac intra bine in contactele "mama" de sub ceasurile mari. Fara sa fortati, strangeti bine cele 9 suruburi.

PASUL 5. MONTATI CEASURILE IN BORD. Repetati invers indicatiile de la Pasul 1. Introduceti mufele la locul lor si impingeti siguranta fiecareia, fortati usor ceasurile pentru a intra in bord si puneti la loc toate suruburile - fixare tije laterale, cadranul de plastic, tablita de sub ceasuri si apoi volanul.
Aceste ornamente nu fac parte din dotarile originale ale modelului, dar schimba mult aspectul bordului si dau viata ceasurilor.

In plus, accentueaza aspectul de eleganta "clasic-sport" care se asorteaza bine cu o rama si o nuca cromata la schimbatorul de viteze.
De asemenea, astfel de ornamente sunt disponibile si pentru butoanele de comanda ale aerotermei si pentru gurile de aer.



Marti, August 25, 2009, 05:04 AM 

MACHIAJ si 'FACE LIFT'. Pentru ca merita!
     media: 5.00 din 13 voturi

Asa arata in prezent Black Beauty. Nu este cine stie ce, dar "machiajul" si putin "face lift" fac sa nu isi mai arate varsta. Despre "face lift" trebuie sa va spun ca nu reprezinta o schimbare de look , ci mai mult o reconditionare . Mai exact - parbrizul si chederul nou, capota schimbata si revopsita, luftul de la nas mult mai mic, farurile cu lupa Hella si grilele inlocuite cu unele in stare mai buna, reconditionarea spoilerelor laterale - rechituite si vopsite la culoarea masinii, ornamente streasina cromate, suporturi cromate pentru numere. Din pacate, reconditionarea jantelor si vopsitoria totala sunt amanate pana dupa criza mondiala ... Trebuie strujine, curatate, slefuite, lacuite. Mai nou, am gasit in targul Vitan prezoane cu capete cromate - 10 lei /bucata. Oricum, fiecare detaliu costa timp si bani, dar conteaza mult in aspectul general!













Marti, Iulie 14, 2009, 02:42 AM 

Bara rigidizare spate Wiechers/OMP
     media: 5.00 din 14 voturi


PS: Astazi, 24 august 2009, in sfarsit, dupa 4 luni de asteptare, am intrat in posesia prea-mult asteptatei bari de rigidizare/torsiune, pentru consolidarea oalelor de pe puntea spate, fie ea si OMP in loc de Wiechers cum as fi vrut. Am platit 337 lei, adica echivalentul a 79 euro, pentru bara din aluminiu (cea de jos din imaginea alaturata), fata de 265 lei cat ar fi fost cea din otel de la Wiechers.

La prima vedere va pot spune ca este foarte usoara, undeva pe la maxim 1 kg, pare bine facuta, dar fara a prezenta vreun indiciu de provenienta... Domnul Nicu s-a scuzat de marea intarziere, dar cica atat Wiechers cat si OMP nu-si mai onoreaza comenzile la timp cum faceau altadata si ca pur si simplu nu are ce sa le faca! Il cred pe cuvant, insa ma voi gandi foarte bine pana sa mai comand ceva... In final, nu stiu daca a meritat asteptarea si banii, dar deja facusem o obsesie! Urmeaza plecaciunile pe la tinichigiu - montajul, verificarea si intarirea oalelor de pe spate etc.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Post din 13 iulie 2009

Incep sa ma indoiesc de profesionalismul celor de la Racing Nick, unul dintre cei mai cunoscuti si mai seriosi dealeri de elemente tuning si motorsport.

Nu fac cascadorii cu ea, dar anul acesta "Black Beauty" implineste 23 de ani si nu prea o mai tin balamalele... Ca sa-i mai prelungesc viata, m-am gandit ca ar fi bine sa-i montez o bara de rigidizare si pe amortizoarele din spate, asa cum am pe oalele din fata de cativa ani. (Fotografii informative)


Cum bara Wiechers de pe fata o cumparasem de la Nick Racing (cand aveau magazinul la Berzei) si mi se parusera seriosi si amabili, tot la ei am decis sa comand si bara pe spate.

La inceputul lunii aprilie 2009, am luat legatura telefonic cu cei de la Racing Nick, mi-au spus ca nu o au pe stoc, dar o pot comanda. Inca de la inceput am fost avertizat ca bara va ajunge la ei dupa cel putin 2 saptamani, iar maxim nu se stie... Cum nu era ceva foarte urgent, m-am hotarat sa o comand tot pe Wiechers, 63 euro, cod 065004, modelul 3, care se monteaza in capul amortizoarelor, pe gaurile din fabrica si care NU necesita gaurirea oalelor (asa cum era varianta 1, cod 065003, la 37 de euro). Cat o putea sa dureze!? "Cand soseste va sunam noi", m-au asigurat cei de la magazin.

Dupa o luna, ii sun eu si imi spun ca nu a sosit, dar poate sosi in orice moment. Apoi, la fiecare 2 saptamani sunam iar, dar mi se raspundea cu acelasi text, ca sunt cei de la Wiechers sunt neseriosi, ca mai sunt si alti clienti care asteapta, poate nu au pe stoc si trebuie sa o faca, ca dl. Wiechers o face cand are el chef etc. Luna aceasta, dupa trei luni, sun iar sa intreb, si mi se spune ca tocmai au sosit comenzile de la Wiechrs, iar bara mea costa 154 lei si nu 265 lei cat stiam ca trebuie sa platesc. "Vi se pare mult sau putin?", ma intreba distrat cel de la magazin.

Desi eram cu cuprins de o mare bucurie, il intreb totusi codul reperului din comanda. "Pai, e 065003". Nu mai stiam, dar pretul mi s-a parut suspect si am verificat in catalogul lor on-line. "Eu am comandat 065004, cea care NU necesita gaurirea oalelor. Si asa e batrana, nu pot sa-i mai trag si eu niste gauri, si asa are destule...", zic eu dezamagit pana in maduva oaselor. "Da, va cred, dar asta am primit. Imi pare rau. Poate ca este nevoie de 100 de comanzi ca sa o faca si pe a dvs!" incerca sa ma consoleze cel de la telefon. "Dar, daca nu o vreti, am comandat si pe OMP la 79 euro, acum doua saptamani cand ati sunat ultima oara, si trebuie sa apara oricand, poate chiar saptamana aceasta. Va sunam noi!". "Da, dar atunci ati spus ca OMP vine in 7 zile"... Daca am asteptat bara Wiechers timp de 3 luni, de ce sa nu mai am rabdare pentru bara OMP inca 3 luni?! Poate o voi monta candva...

    pagina urmatoare >>


Cautare


Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Ultimele insemnari

Linkuri

Ultimele poze

Blog Status

Vizitatori:41.739
Insemnari:18
Comentarii:7

Arhiva

powered by
www.ABlog.ro
X
Termeni si conditii de utilizare